Lanțul internațional de restaurante Hooters, cunoscut pentru uniformele sumare ale chelnerițelor, s-a confruntat în ultimii ani cu o scădere a vânzărilor, pe fondul crizei economice, notează The Daily Mail.
Cu toate acestea, lanțurile mai puțin cunoscute, dar care au preluat modelul Hooters, au consemnat în ultimul ani rezultate financiare bune, creșteri ale vânzărilor și deschiderea unor restaurante noi. Patronul restaurantelor Twin Peaks, unde toate chelnerițele sunt îmbrăcate sumar, susține că punctele forte ale afacerii sale sunt meniul, dar și felul în care este tratat clientul.
Foto: The Daily Mail
Vânzările francizei au crescut anul trecut cu 35% față de anul anterior, la 44 de milioane de dolari, potrivit Technomic, o companie de cercetare a industriei alimentare. Proprietarul Randy DeWitt nu neagă că parte din farmecul celor 22 de restaurante sunt chelnerițele.
La ocazii deosebite, ospătărițele poartă uniforme tematice. Spre exemplu, de Crăciun se costumează în elfi, iar de Paște în iepurași.
„Noi angajăm doar persoane cu un talent spectaculos. Trebuie să încapă în acel costum”, a explicat DeWitt.